"scriem mai mult decat citim"

cu nesimtire voi da direct copy/paste, fiindca mi se pare atat de crunt de adevarat si atat de … “pus degetul direct pe rana” incat alte comentarii mi se par derizorii

Misiune indeplinita

E atita galagie in jur, isteria muta si spasmodica a blogurilor, facebook-urilor, messenger-elor, twitter-urilor acopera totul, asemeni zapezilor paradoxale din epoca incalzirii globale. In toata aceasta agitatie, nu mai e mare lucru de spus, incepe sa devina o arta a sti sa taci, a invata sa nu spui absolut nimic, adica, altfel spus, a te cauta pe tine fara nici un fel de mediator virtual, tu cu tine insuti sau insati, in brutalitatea unui fata in fata privindu-te in oglinda dupa o noapte prea lunga.
Inca nu putem percepe, decodifica toate intelesurile faptului ca incepem sa scriem mai mult decit sa citim. Este o revolutie culturala sau, mai degraba, paraculturala, anticulturala. De unde impulsul – pulsiunea, afectul violent – de a spune ceva, orice, de a lasa o urma pe ecranele si in ochii altora, cit de efemera si cit de neinsemnata, dar sa fie o urma, sinonima cu salvarea noastra din anonimat si uitare? De unde nevoia de a-si expune intimitatea, subiectivitatea, afectivitatea, primului venit, cunoscutului si necunoscutului? Face bine sa te “share”-uiesti? E deja o rutina, e o terapie, e o dependenta?
Sintem trecuti demult dincolo si de formare, dar si de informare. Si de emancipare, dar si de cultivare. Nu mai cautam informatie, nu mai avem a merge dupa ea, ne urmareste ea peste tot, ne bintuie, in case, la munca, pe strada, in masina, in avion, pe sosele, in magazine, unde nu e informatie, unde nu e imagine, unde nu e ceva nou, mereu nou, obsedant de nou? Cel mai greu de-acum e sa ne destelenim, sa smulgem radacinile moarte ale copacilor doboriti de avalansa noului.
Adevaratul act revolutionar pare a fi de acum inainte inventarea formelor de rezistenta la informare, iar ascetismul veacului nostru e posibil sa semene cu efortul de a renunta sa spui ceva, cu abtinerea de la “comunicare”, pandemia impotriva careia nu vrem, doamne fereste, sa inventam un vaccin.
Propun o zi pe an fara “virtual”, fara “comunicare”, fara “publicitate”, fara “conturi” si fara liste nesfirsite de parole, fara retele de socializare si cereri de prietenie “à la con”, fara linkuri si status-uri si avataruri prefabricate sau personalizate. Poate fi mai rau decit o zi fara tutun, fara masina, fara becuri aprinse?
PS: Un trecator grabit pe acest blog a spus ca-l plictiseste locul. Misiune indeplinita. “

de ceva vreme am devenit fan-ul blogului unuia din fostii mei profesori – unul dintre oamenii pe care i-am intalnit la facultate si care mi-au facut o imensa placere sa ii ascult (si implicit sa ii citesc) desi era foarte rara vizita dansului la bucuresti.

sursa : Ciprian Mihali blog

Advertisements

3 thoughts on “"scriem mai mult decat citim"

  1. Multumesc foarte mult de aprecieri si de publicitate, impartasesc acelasi regret al vizitelor prea rare la Bucuresti, printre oameni care m-au incantat an de an si cu care mi-e dor sa ma revad, ori de cate ori se poate. Fie ca macar virtualul asta sa ne mai ingaduie sa povestim…

  2. imi face o reala placere sa va citesc blogul, desi nu am fost un fan al filozofiei (in special in timpul facultatii). poate ca nevoia de raspunsuri din ultimii ani de cand am terminat, privita prin prisma lucrului la doctorat, poate pur si simplu o maturizare profesionala si in special interactiunea cu studentii m-au facut sa fiu mai critica si mai deschisa catre o abordare filozofica.
    aprecierea mea este tocmai abordarea usor ironica asupra societatii (in special romanesti) din mijlocul ei, fara a lua o pozitie distanta si spiritul foarte deschis pe care il manifestati.

    p.s. m-a bucurat mult ca v-ati facut timp sa lasati cateva cuvinte aici, desi bucatica aceasta de virtual are o orientare diferita, ea fiind mai mult un amalgam de … orice imi atrage atentia in lumea rapida ce ni se dezvaluie si ne invaluie.

    • Nu poti fi fan al filosofiei asa cum esti fan al unei vedete. Simplul (dar de loc simplu…) fapt de a-ti pune intrebari dincolo de urgente si scadente, de a gindi altfel decit in termeni de calcul si proiecte, lasa loc unei sensibilitati filosofice. O face posibila, nu si suficienta, nu si necesara. Ori tocmai aici mi se pare ca suferim dramatic azi: in aceea ca mereu altii, mereu mai multi dintre altii, pretind ca pun toate intrebarile in locul nostru si, mai ales si mai grav, ca au raspunsurile potrivite. Sintem deposedati (cel mai adesea cu voie de la noi insine si uneori chiar in entuziasmul nostru) de facultatea simplitatii, a nemijlocirii relatiei cu noi insine prin intrebari si raspunsuri pentru noi, chiar daca intrebari fara rost si raspunsuri fara utilitate.
      Toate bune, sa-ti ramina spiritul la fel de deschis si atunci nu va putea chiar oricine sa te pacaleasca (pardon pentru tenta pedagogica a urarii, deh, deformatie profesionala, cred. Se trateaza oare?:) )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: